Sunt zile în care mă aranjez cel mai frumos. În care port hainele mele preferate, îmi prind părul exact cum îmi place și aleg parfumul care îmi amintește că sunt vie. Dar dacă m-ai privi mai atent, ai vedea că tocmai în acele zile în spatele machiajului atent și al zâmbetului controlat, se ascunde o luptă tăcută.

Pentru că, paradoxal, cele mai frumoase zile la exterior sunt adesea cele mai grele pe interior. Atunci când îți simți sufletul obosit, dar te ridici, te îmbraci și te convingi că poți. Nu pentru că nu doare, ci pentru că nu vrei să te pierzi.

Am învățat că tristețea nu trebuie să însemne dezordine. Poți să fii tristă, dar cu Swarovski. Poți să îți pui rujul roșu chiar dacă ți-e dor de tine. Poți să strălucești dintr-un loc care, uneori, încă sângerează.

Pentru mine, acele zile au devenit lecții. Sunt momentele în care învăț cel mai mult despre mine – nu din ce e frumos și clar, ci din ceea ce doare. Zilele în care mi-a fost cel mai greu au fost, de fapt ,începuturile schimbării. Când am fost forțată să privesc în oglindă și să nu mai fug de ceea ce simt.

Și poate că de aceea, astăzi, când simt că nu mai trebuie să demonstrez nimic, aleg totuși să mă aranjez. Nu pentru că vreau să par bine, ci pentru că am învățat să fiu bine-chiar și atunci când nu e totul perfect. Pentru mine, Swarovski nu mai înseamnă lacrimi care strălucesc ,ci claritate .Înseamnă bucățile mele de adevăr , șlefuite de timp, de greșeli și de vindecare.

Nu mai sunt tristă, dar am rămas cu reflexul de a transforma durerea în artă. Și cred că asta e tot ce trebuie să învățăm- că putem străluci nu în ciuda a ceea ce am trăit, ci datorită lui.