Nu sunt doar cine vezi acum. Sunt rezultatul unor alegeri pripite , al unor frici moștenite și al unor lupte pe care nimeni nu le-a văzut. Sunt Andreea- între ieri și mâine – și am trăit ani întregi pe pilot automat, crezând că supraviețuirea e tot ce îmi pot permite.

La 21 de ani am luat o decizie din dorința de iubire și apartenență. A părut atunci salvarea mea, dar s-a dovedit a fi începutul unui drum pe care încă îl repar. La 24-25 de ani mi-am dat seama că eram blocată în survival mode , dar nu știam alt mod de a trăi. La 27 de ani, am avut curajul să privesc adevărul în față: nu eram un eșec pentru că nu realizasem nimic ,ci pentru că uitasem să îmi dau voie să trăiesc.

Am început să văd altfel lucrurile. Am înțeles cum traumele din familie și rănile copilului neglijat mi-au modelat deciziile. Și am înțeles că nu e nevoie să rămân definită de ele.

Scriu pentru că știu cum e să simți că nu vei reuși niciodată. Scriu pentru cei care se uită în jur și se întreabă dacă viața lor poate fi altfel. Scriu pentru cei care încă poartă urmele trecutului, dar își doresc un viitor diferit.

Nu am toate răspunsurile și nu pretind că știu drumul corect. Dar am ales să nu mă mai întorc la ieri. Și asta, pentru mine, e deja un început.